Noi raiduri aeriene desfășurate luni la primele ore de Arabia Saudită au vizat pozițiile rebelilor houthi din sudul Yemenului, mai ales la Aden, unde populația este grav afectată de criza umanitară, transmite AFP.
Loviturile coaliției arabe conduse de Riad au continuat până spre ora locală 06:00 (03:00 GMT) și au vizat baraje și poziții ale rebelilor șiiți de la intrările în orașul-port Aden.
În timpul nopții, în mai multe cartiere din Aden au avut loc lupte între milițiile loiale președintelui Abd-Rabbu Mansur Hadi, pe de o parte, și rebelii șiiți houthi și forțe fidele fostului președinte Ali Abdallah Saleh, pe de altă parte.
Potrivit unui militant pro-Hadi, Metaz al-Maisouri, care locuiește în Aden, de la finalul lunii martie a început un ”exod masiv” al familiilor care părăsesc orașul de teama intensificării confruntărilor armate. ”Școlile, universitățile și întreprinderile publice și private au fost închise”, a spus el.
Populația din Aden suferă mai ales de lipsa alimentelor, potrivit organizațiilor umanitare.
Loviturile aeriene au vizat luni și pozițiile houthi din provincia Chabwa, conform unor martori.
Plecați în septembrie din bastionul Saada, situat în nordul Yemenului, rebelii houthi au preluat controlul asupra capitalei Sanaa, regiunilor din centrul și vestul țării, ca și a unor părți din sudul țării, ceea ce a provocat intervenția unei coaliții arabe conduse de Arabia Saudită.
Riadul acuză Iranul că îi înarmează pe rebelii houthi din Yemen, acuzație respinsă însă de Teheran.
Stiri de actualitate:
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
VIDEO: Problemele cu care se confruntă Sindicatul din Administrație
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
YEMEN: Raiduri și lupte în sudul țării, unde criza umanitară se agravează

Lasa un raspuns