VOCEA POPORULUI: Mulți sigheteni nu se declară de acord cu căsătoria între persoane de același sex

VOCEA POPORULUI: Mulți sigheteni nu se declară de acord cu căsătoria între persoane de același sex

 În România familia tradițională are mulți susținători care consideră că legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex ar reprezenta o abatere de la normalitate. După ce președintele Klaus Iohannis a declarat că este adeptul toleranței în acest sens, tot mai mulți oameni au reacționat.

Mulți sigheteni nu se declară de acord cu căsătoria între persoane de același sex. 
 „Nu am o părere bună despre legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex. Nu știu dacă este la noi așa ceva, dar nicicum nu aș vrea să se legalizeze. Fac de astea ce nu s-a auzit de când e lumea, poate prin America, dar nu la noi. Nu îmi vine să cred așa ceva. La mine în casă nu se  povestesc de astea, sting și televizorul cand aud”, a spus un sighetean. 
 „Nu sunt de acord, nu mi se pare o idee bună. Pentru copiii noștri nu este o educație bună, nu este ok de mici să vadă așa ceva. Nu am nimic cu ei, dar să nu iasă în evidență”, a explicat o femeie.
 „Nu sunt de acord pentru că Dumnezeu așa a dat ca fiecare om să aibă perechea lui, nu femeie cu femeie sau bărbat cu bărbat”, a mărturisit o sigheteancă.
Căsătoria între persoane de același sex este permisă, în prezent, în 11 dintre cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, în timp ce parteneriatele între persoane de același sex sunt recunoscute în 24 de țări membre ale Consiliului. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.