VLAD DURUȘ (USR): ”Oamenii politici nu trebuie protejați de lege”

Gruparea PSD-ALDE forțează amnistia și grațierea în perioada ce urmează. Mai multe voci din PSD, printre care și secretarul general interimar Codrin Ștefănescu, au confirmat această dorință a social-democraților. În acest context, USR îi cere președintelui României ca, în baza atribuțiilor constituționale, să participe la toate ședințele de Guvern din această lună, pentru a împiedica o ordonanță de urgență de amnistie și grațiere.

„În această perioadă, Guvernul ar trebui să se ocupe de preluarea președinției Consiliului UE și nu să continue politica de a-și salva membrii de partid care au dosare și condamnări penale. După raportul MCV devastator pe justiție, să vii cu o altă măsură prin care albești dosarele unor politicieni acuzați de fapte de corupție ar însemna îngroparea definitivă a României ca stat european civilizat. Faptele de corupție nu trebuie amnistiate, politicienii condamnați definitiv pentru că au profitat de pe urma funcțiilor pe care le-au ocupat nu trebuie grațiați! S-ar crea un precedent catastrofal. Orice politician care ocupă o funcție de demnitate publică va fi încurajat printr-un astfel de gest să fure, pentru că vine un Guvern și-l iartă de tot. Ce va înțelege omul de rând dintr-o astfel de măsură? Un ales trebuie să respecte Constituția și legile țării, așa cum scrie în jurământul de credință pe care-l depune, nu să favorizeze jefuirea țării. Hotărârile instanțelor nu trebuie să fie anulate de votul interesat al oamenilor politici”, a declarat deputatul USR Maramureș, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților, Vlad Emanuel Duruș.

Printre politicienii pe care amnistia și grațierea pregătită de PSD-ALDE i-ar scăpa de dosare penale și închisoare se numără liderul PSD, Liviu Dragnea, condamnat în primă instanță la 3 ani 6 luni de închisoare, Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, Elena Udrea, Alina Bica, Constantin Niță, fost ministru al energiei, Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, Dan Șova, fost ministru al transporturilor (toți cu condamnări definitive), iar lista poate continua.

Biroul comunicare,

Cabinet parlamentar Vlad Emanuel Duruș

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.