Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a răspuns invitației primarului municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan, și astăzi a efectuat o vizită la Spitalul Municipal Sighet.
În cadrul vizitei de lucru, oficialul s-a întâlnit cu personalul medical pentru a discuta atât despre problemele spitalului, cât şi despre cele ale sistemului de sănătate în general. Discuțiile au fost purtate în prezența autorităților locale, județene, a reprezentanților Maramureșului în Parlamentul României, dar și a presei locale.
Vizita a continuat la secțiile de Boli infecțioase și Chirurgie, unde pacienții și personalul medical au avut posibilitatea să pună întrebări ministrului. Acesta s-a arătat plăcut impresionat de calitatea umană și profesională a personalului medical, de buna colaborare între autoritățile locale și managerul spitalului, însă a recunoscut că o unitate spitalicească atât de veche, care deservește un număr atât de mare de locuitori, are urgentă nevoie de sprijin pentru a interveni la reabilitarea clădirilor și la dotarea lor.





Lasa un raspuns