VITAL: Se întrerupe furnizarea apei potabile în Târgu Lăpuș

Pentru realizarea unor lucrări de modernizare la rețeaua de distribuție a apei potabile, respectiv punerea în funcțiune a noii conducte de transport apă potabilă de diametru 400mm/250mm, se întrerupe furnizarea apei în orașul Târgu Lăpuș și satele Rogoz și Dămăcușeni.

Prin urmare, S.C. VITAL  S.A. anunţă că vineri 28 august 2020, în intervalul orar 09.00 – 24.00  va avea loc întreruperea programată a furnizării apei potabile, către consumatorii din locațiile indicate mai sus. Pe perioada executării lucrărilor pot apărea disfuncționalități în furnizarea apei: lipsă presiune, apă cu turbiditate ridicată. Aceste disfuncționalități nu vor fi de durată, iar în momentul stabilizării debitului, apa va putea fi consumată cu încredere, ca si până în prezent.

Societatea VITAL S.A. solicită înțelegere din partea utilizatorilor pentru disconfortul creat.Totodată, roagă toți consumatorii afectați de această întrerupere a apei să își asigure necesarul de apă pentru perioada menționată.

Pentru informaţii suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la Dispeceratul S.C.VITAL S.A. 0262/215150, 1, 2 și 0362/401052, 3, 0372752661.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.