Vişeu de Sus: Din cauza nerespectării unui indicator auto dar şi a consumului de alcool, mai multe persoane au suferit vătămări corporale uşoare

Vişeu de Sus: Din cauza nerespectării unui indicator auto dar şi a consumului de alcool, mai multe persoane au suferit vătămări corporale uşoare

Mai multe persoane au suferit vătămări corporale uşoare din cauza nerespectării unui indicator auto dar şi a consumului de alcool. Vineri noaptea, ora 01, 40,  Mihai B., de 43 ani, din Vişeu de Sus, conducea pe strada 22 Decembrie din localitate un autoturism. El nu a respectat semnificaţia indicatorului „accesul interzis” şi a pătruns pe o porţiune de drum pe care circulaţia era oprită datorita sărbătoririi zilelor oraşului. Conducătorul auto a intrat într-un alt autoturism în care se aflau trei persoane, din comuna Tiream, judeţul Satu Mare, şi care au fost rănite uşor. Pagubele materiale provocate la cele două autovehicule au fost estimate la valoarea de 10.000 lei.  Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare peste limita legală, fapt pentru care i s-au recoltat probe biologice de sânge.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.