Virtuţile vitaminelor şi riscurile antioxidanţilor puse la îndoială

Virtuţile vitaminelor şi riscurile antioxidanţilor puse la îndoială
Pericolul oxidanţilor şi virtuţile vitaminelor în neutralizarea acestora şi în îmbunătăţirea stării de sănătate sunt puse la îndoială de numeroase studii, multe dintre ele prezentând riscurile consumului acestor nutrienţi în exces, se precizează într-un articol publicat de AFP.
‘Toată lumea este puţin surprinsă pentru că în mod logic vitaminele, considerate ca fiind antioxidanţi, ar trebui să combată bolile, dar toate datele clinice nu arată nici o diferenţă’, explică pentru AFP doctorul Toren Finkel, directorul Centrului pentru Medicină Moleculară în cadrul Institutelor Naţionale de Sănătate (National Institutes of Health – NIH). 

‘Aceasta înseamnă că trebuie să reevaluăm ipotezele pe care le avem despre mecanismele acestor boli şi despre rolul antioxidanţilor’, a mai spus el, precizând că ‘am plecat mereu de la ideea că oxidanţii sunt răi pentru organism şi în ultimii zece ani am început să ne dăm seama că acest lucru nu este în mod necesar adevărat’. 

Astfel, studiile au arătat că celulele folosesc oxidanţii pentru a semnala un proces inflamator iar aceştia nu sunt întotdeauna nocivi pentru organism, având şi un rol benefic, mai subliniază el. 

‘Trebuie deci să ne întoarcem în laborator pentru a face mai multe investigaţii folosind celule sau a animale pentru a înţelege mai bine rolul oxidanţilor şi al vitaminelor’, este de părere doctorul Finkel, afirmând în plus că ‘mult timp am folosit vitaminele fără să cunoaştem efectele lor’. ‘Dispunem de numeroase date care arată că o carenţă a unor vitamine este dăunătoare dar acest lucru nu înseamnă că suplimentarea cantităţii de vitamine este benefică’, mai consideră el. 

Un exemplu în acest sens îl constituie un studiu publicat pe 11 octombrie în SUA, unde se arată că vitamina E luată în doze mari creşte riscul de cancer de prostată la bărbaţi. Un alt studiu american publicat pe 10 octombrie şi care are în vedere sexul feminin relevă că multi-vitaminele sunt inutile şi chiar cresc uşor riscul mortalităţii. În anul 2007, cercetătorii au constatat exitenţa unei legături între riscul de diabet la vârsta adultă şi suplimentele de seleniu. 


Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.