Violare de domiciliu şi tentativă la omor înregistrate la Vişeu de Jos

Violare de domiciliu şi tentativă la omor înregistrate la Vişeu de Jos

Sâmbătă, 29 octombrie, ora 19,50,  Secţia 4 – Politie Rurală Vişeu de Sus, a fost sesizată  despre  faptul că, Ioan N., de 51 ani, din Vişeu de Jos, a pătruns fără drept în locuinţa lui Găvrilă N., de 63 ani, din Vişeu de Jos. În interiorul locuinţei, Ioan i-a aplicat acestuia lovituri multiple în zona capului şi a încercat să-l stranguleze cu mâinile. Agresiunea a fost întreruptă de un vecin care a intervenit la aplanarea conflictului.
 Iniţial, fapta a fost cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi loviri sau alte violenţe. Victima a fost internată la spital iar în urma examinării medico legale, s-a stabilit că leziunile suferite din cauza agresiunii, au fost primejdioase pentru viaţă. 
 Cercetările continuă în prezent, sub supravegherea procurorului criminalist care a dispus, în cauză, urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor şi violare de domiciliu. Suspectul este reţinut pentru 24 ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.