Video | USR Maramureș a prezentat cele 10 principii în jurul cărora se va construi polul de dreapta

La conferința de presă organizată de USR Maramureș vineri, 23 iunie, s-a vorbit despre deciziile luate la Congresul USR, despre crearea unui pol de dreapta, dar și despre problemele din educație.

Radu Trufan, președintele USR Maramureș, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș a vorbit despre cele trei decizii luate la Congresul USR. La Congresul USR a fost mandatat Biroul național ca să poarte negocieri pentru crearea unui pol de dreapta lângă care să se alăture partide politice și societatea civilă. S-au prelungit actualele mandate de conducere până în februarie 2025. USR a decis să elaboreze un program de guvernare pentru 2024, deoarece partidul își dorește să revină la guvernare.

Deputatul USR, și președintele USR Baia Mare, Brian Cristian a subliniat că se poartă discuții cu organizațiile de la PMP și cu cei de la UDMR cu care USR a avut colaborări pe unele proiecte de lege. Programul de guvernare USR pentru 2024 va ține cont de valorile liberale, de PNRR.

Radu Trufan, a prezentat cele 10 principii în jurul căruia se va construi polul de dreapta, a subliniat că USR nu se va abate de la aceste 10 puncte, care sunt nenegociate.

Măndița Baias, membru Birou Județean USR fiind și director de școală, a vorbit despre problemele din educație.

Sorin Ilieș, consilier județean USR Maramureș, a prezentat proiectul de finanțare Centrul de zi din Poienile de sub Munte, care va deservi în jur de 350 de persoane cu dizabilități din Valea Ruscovei.

Brian Cristian, a vorbit despre accesul copiilor vulnerabili la educație, despre Legea Educației și despre posibilitatea de a se reintroduce acel voucher pentru elevii care participă la competiții sportive.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.