VIDEO | Un proiect legislativ, pus în dezbatere publică, prevede interzicerea, în timpul mersului, a ținerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil

Șoferii care obișnuiesc să folosească în timp ce se află la volan telefonul sau să manevreze orice alt dispozitiv electronic care poate trimite mesaje sau care poate face poze sau filmări vor risca amenzi de aproape 3.000 de lei și, în anumite situații, chiar suspendarea permisului de conducere timp de o lună.

Un Proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost publicat în dezbatere publică pe website-ul MAI și vizează modificarea modului în care șoferii pot utiliza telefonul mobil atunci când conduc. Pentru a se putea aplica, proiectul legislativ are nevoie de aprobarea celor două Camere ale Parlamentului și de publicarea în Monitorul Oficial.
Mai exact, inițiativa legislativă prevede interzicerea utilizării de către șoferi, în timp ce conduc, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv care poate face înregistrări foto/video. De fapt, proiectul stipulează interdicția ca șoferii să mânuiască aceste dispozitive.
Potrivit proiectului legislativ, încălcarea acestei noi reguli ar urma să se sancționeze cu amenzi cuprinse între 1.305 și 2900 de lei și șase puncte de penalizare. Suplimentar, inițiativa legislativă prevede că, în cazul în care încalcă și o regulă de circulație rutieră, șoferii care mânuiesc telefonul mobil în timp ce conduc riscă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Sursa foto: Politia Romana

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.