Asociația Județeană de Orientare Maramureș, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” din Baia Mare, a organizat prima etapă a proiectului Erasmus+ „Compass 2”, dedicată promovării orientării sportive în rândul elevilor.
Evenimentul a reunit aproximativ 120 de copii, atât din ciclul primar, cât și din cel gimnazial, care au avut ocazia să experimenteze orientarea sportivă într-un cadru educativ și interactiv. Orientarea sportivă este o activitate care îmbină mișcarea în aer liber cu gândirea rapidă și luarea de decizii. Participanții folosesc o hartă specială și o busolă pentru a parcurge un traseu prestabilit, găsind puncte de control în ordine corectă. Nu contează doar viteza, ci și capacitatea de a analiza terenul și de a alege cea mai eficientă rută. Este un sport complet, care dezvoltă spiritul de observație, orientarea în spațiu și încrederea în propriile decizii.
Acțiunea a fost posibilă datorită sprijinului conducerii școlii – prof. Buia Mircea și prof. Șleam Gavril – precum și implicării profesorilor de la clasele gimnaziale și a doamnelor învățătoare de la clasele primare.
Colaborarea cluburilor sportive CSS Baia Sprie, Maratin Rivulus Dominarum, Spria – Baia Sprie, Nord Baia Mare, Știința Electro Sistem și Academia de Sport Tăuții Măgherăuș a jucat un rol esențial în organizarea și buna desfășurare a evenimentului.
„Ne bucurăm să vedem entuziasmul copiilor și dorința lor de a învăța ceva nou. Orientarea sportivă le dezvoltă atât corpul, cât și mintea”, a declarat unul dintre antrenorii implicați în proiect.

Lasa un raspuns