Scopul principal al misiunii a fost acela de a conștientiza participanții cu privire la protejarea mediului înconjurător și respectarea prevederilor legale.
În cadrul acestei acțiuni au fost verificate 31 de autovehicule și au fost aplicate un număr de 27 de sancțiuni contravenționale pentru pătrunderea în fondul forestier și pentru circulația în scop de agrement fără autorizație.
Persoanele identificate au fost cooperante și fost îndrumate către drumurile publice.
Chiar dacă majoritatea dintre aceste sancțiuni sunt avertismente atragem atenția, că trebuie respectată legislația că natura ar trebui protejată.
Lasa un raspuns