Secția de Neonatologia a Spitalului Județean de Urgență, ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, a fost dotată cu aparatură de ultimă generație prin Programul Național de Redresare și Reziliență – PNRR. Reabilitarea secției va fi finalizată în luna august. Proiectul semnat în ianuarie 2024 este în valoare de 4,7 milioane de lei.
Prin acest proiect a fost achiziționat aparatură nouă, de specialitate, necesară în Compartimentul de Terapie Intensivă pentru nou născuți.
Obiectivul proiectului a fost îmbunătățirea accesului la un tratament adecvat al nou-născuților cu afecțiuni critice, prin asigurarea echitabilă a îngrijirilor de specialitate și suport pentru nou-născutul la risc și a nou-născutului critic ca urmare a dotării unui număr de 5 paturi din cadrul Compartimentului de Terapie Intensivă Nou Născuți a Secției de Neonatologie cu echipamente/aparatură/dotări medicale specifice, printre care și 10 ventilatoare
Prin proiectul PNRR spitalul s-a obligat să ridice și gradul de maternitate, să devină o maternitate de nivel 3.

Lasa un raspuns