VIDEO: Centrul Militar Județean Maramureș recrutează candidați pentru școlile  postliceale și universitare

Centrul Militar Județean Maramureș prin biroul informare-recrutare, recrutează tineri candidați (băieți și fete) din județul Maramureș pentru școlile de nivel postliceal și universitar.

Pentru anul de învățământ 2024-2025, Ministerul Apărării a pregătit un număr de aproximativ 1500 de locuri pentru școlile de maiștri și subofițeri și un număr de 492 de locuri pentru Academia Militară pentru locurile de ofițeri.

Vârsta maximă pentru subofițeri și maiștri cel mult 30 de ani iar pentru ofițeri 24 de ani, dacă doresc să devină piloți și 26 de ani pentru celelalte specializări.

Etapele sunt: recrutare (prezentarea la Centrul Județean Militar), selecția (parcurgerea probelor sportive, traseul cu obstacole și alergare de rezistență de 2 km) urmat de examen medical la un spital militar și ultima este admiterea sau ierarhizarea.

Termenul maxim pentru ofițeri este 31 mai, iar pentru școlile postliceale de maiștri și subofițeri este 7 iunie.

Informații suplimentare la sediul din Baia Mare a Centrului Militar Județean Maramureș din Centrul vechi, strada Turnului nr. 1, la telefon 0262211082 sau 0262211361, pe paginile de internet mapn.ro sau pagina de facebook Centrul Militar Județean Maramureș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.