Greva Sindicatului Liber din Învățământ, nu a apărut peste noapte, a apărut după un șir lung de evenimente sindicale. SLI Maramureș a pichetat Instituția prefectului Maramureș de trei ori, au făcut și o grevă de avertisment, de asemenea în țară, în special în București au avut loc pichetări, toate în urma unor negocieri eșuate.
În urma referendumului, un procent de 75,14, iar în urma centralizării făcute ieri, au ajuns aproape la 90% a cadrelor didactice care au aderat la grevă.
Sindicatul liber din Învățământ a solicitat amânarea unor examene, cum ar fi cele de gradații de merit, evaluări, examene și inspecții.
Marea majoritate a elevilor și a părinților sunt de partea cadrelor didactice și a grevei.
Membri SLI sunt deschiși pentru negocieri, prima a fost duminică, însă acesta a eșuat, drept care au început greva și o continuă.
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a ales să mențină o linie cât mai neutră și nu au cerut ca copii să stea acasă.

Lasa un raspuns