Liceul din Cavnic a fost modernizat până acum în proporție de 40%, iar investițiile la unitatea de învățământ vor continua și anul acesta. Primarul Valdimir Petruț spune că modernizarea școlilor este o prioritate în oraș.
Potrivit primarului Vladimir Petruț, în acest proiect va fi modernizat tot liceul, fiind dotat cu materiale didactice de ultimă generație, iar după finalizarea lucrărilor vor fi modernizate și școlile generale din oraș.
”În perioada următoare continuăm modernizarea școlilor din Cavnic, lucrăm la liceul din oraș, deja în proporție de 40% este modernizat. Ne propunem ca până în 2020 să fie finalizat integral liceul, să fie la standarde moderne, după care vom trece la școlile generale. Dorim să le modernizăm și să avem un învățământ de calitate la Cavnic. Pierdem din copii în fiecare an cum probabil pierd toate localitățile, pentru că mulți copii pleacă spre orașele mai mari sau natalitatea este în scădere dar acest lucru nu ne face să ne pierdem speranța că în viitor vom avea din nou numărul de copii pe care l-am avut odată”, a precizat Vladimir Petruț, primarul orașului Cavnic.
Administrația locală din Cavnic a mărturisit că prin modenrizarea școlilor își dorește să le ofere copiilor toate condițiile, ca să nu fie nevoiți să plece la școlile din orașele mai mari.
Lasa un raspuns