Preţul reglementat al electricităţii va scădea începând cu luna iulie 2014, a declarat miercuri Emil Calotă, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), fără a preciza nivelul ieftinirii.
"Pe zona pe care o coordonez va fi o economie în factura finală", a spus Calotă, care este responsabil pentru departamentul de eficienţă energetică, energie regenerabilă şi cogenerare.
Întrebat cine a fost vinovat pentru facturarea dublă a consumatorilor pentru certificatele verzi, Calotă nu a dat un răspuns clar, spunând însă că au fost greşeli de comunicare şi în supravegherea mai atentă a distribuitorilor şi furnizorilor de energie electrică.
El a arătat că, în opinia sa, informaţiile care apar pe facturile ar trebui simplificate.
Costul cu certificatele verzi se facturează, din septembrie 2012, separat pe facturile la electricitate. Certificatele verzi reprezintă o formă de ajutor de stat pentru producătorii de energie din surse regenerabile.
Certificatele verzi sunt acordate producătorilor de energie verde, care apoi le vând furnizorilor, pe care ANRE îi obligă să le cumpere. Furnizorii de energie transferă apoi costul cu certificatele verzi către clienţii lor, care în final sunt cei care plătesc ajutorul de stat acordat de Guvern energiei verzi.
România sprijină energia regenerabilă pentru că şi-a asumat acest lucru faţă de Comisia Europeană. Potrivit acestui angajament, fiecare ţară membră a Uniunii Europene trebuie să atingă anual o anumită cotă de energie din surse regenerabile în consumul total.
Chiar dacă din septembrie 2012 costurile furnizorilor cu certificatele verzi trebuia menţionat separat pe facturi, ANRE nu a redus corespunzator tariful reglementat de furnizare a electricităţii. Tariful reglementat de furnizare a energiei trebuia redus tocmai pentru a nu apărea situaţia de facturare dublă.
Din acest motiv, furnizorii de energie au continuat să factureze costul cu certificatele verzi de două ori, odată prin includerea acestor costuri în tariful reglementat de ANRE şi a doua oară prin facturarea separată a costului cu certificatele verzi, pentru perioada septembrie 2012- iulie 2013.
Procurorii anticorupţie i-au reţinut, săptămâna trecută, pe vicepreşedintele ANRE, Claudiu Dumbrăveanu, şi pe Gheorghe Ciubotaru, asociat la ElectroAlfa International, acuzaţi de luare de mită, alături de Florin Gugu, director în Enel, pentru dare de mită.
În ordonanţa de reţinere se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2013, Dumbrăveanu a pretins şi a obţinut de la Gugu, în baza unei înţelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru ElectroAlfa International, al cărei asociat este Ciubotaru.
Foloasele necuvenite constau în atribuirea a două contracte de execuţie lucrări în valoare totală de 407.199 lei, în schimbul îndeplinirii, de către Dumbrăveanu a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie 2013, 2 şi 3 octombrie 2013, a unor intervenţii, în virtutea funcţiei, pentru avantajarea intereselor Enel, şi anume: micşorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3%, majorarea unui spor de eficienţă de la 25% la 50% şi informarea Enel despre faptul că un control nu avea la bază o reclamaţie, ci era în programul anual de control.
Tribunalul Bucureşti a respins sâmbătă propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorii DNA pentru Dumbrăveanu, Florin Gugu şi Gheorghe Ciubotaru.
Compania de stat Electrica a încasat suplimentar de la clienţi aproximativ 50 milioane de lei ca urmare a faptului că a facturat de două ori costul cu certificatele verzi.
Stiri de actualitate:
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
VIDEO: Toamna vine cu probleme pentru sindicate
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
VESTE BUNĂ: Preţul reglementat al electricităţii va scădea începând cu luna iulie

Lasa un raspuns