VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ: Copii la lecții numai bune de învățat de la jandarmii montani

VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ: Copii la lecții numai bune de învățat de la jandarmii montani
O activitate cu copiii aflaţi în  tabăra sportivă de vară organizată de către Asociaţia Club Sportiv Roth Baia Mare, baschet fete, şi Asociaţia Club Sportiv WildCats Baia Mare, baschet băieţi, a avut loc azi la Postul Montan de Jandarmi Şuior. Au participat peste 60 de copii cu vârsta între 6 şi 14 ani, legitimaţi la cele două asociaţii sportive. 
Alături de jandarmi, a participat şi reprezentanta Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureş, Flavia Sălăgean, care a prezentat câteva aspecte legate de riscurile şi efectele negative ale consumului de droguri şi despre alegerea unor modalităţi sănătoase de a petrece timpul liber. Copiilor le-au fost prezentate câteva exerciţii demonstrative cu câinii de serviciu din dotarea jandarmilor maramureşeni, Sama  şi Obefa,  aceștia fiind aplaudaţi şi apreciaţi pentru modul de prezentare a exerciţiilor. Jandarmii le-au prezentat copiilor aspecte referitoare la rolul şi misiunile Jandarmeriei Române, o parte din dotarea specifică, teme privind prevenirea violenţei, cum să folosească şi cum să se protejeze de eventualele pericole ce pot apărea folosind reţelele de socializare, evitarea unor situaţii neplăcute în care ar putea fi implicaţi precum şi alte sfaturi utile necesare vârstei lor. Jandarmii le-au explicat tinerilor cu care s-au întâlnit  că disciplina nu se manifestă doar în interiorul arenei sportive, iar un comportament civilizat, bazat pe respect reciproc, contribuie la prevenirea producerii unor incidente nedorite. 
De asemenea, jandarmii au discutat cu elevii despre reguli minime de autoprotecţie şi despre ce trebuie să ştie  atunci când sunt victime sau martorii unor fapte antisociale.
Au mai fost prezentate aspecte cu privire la atribuţiile ce le revin jandarmilor montani, tehnici esenţiale de supravieţuire în mediul montan, dotarea minimă obligatorie pe un traseu montan, locul recomandat pentru instalarea unei tabere,  măsuri luate în cazul muşcăturii de şerpi veninoşi, elemente de bază pentru consumarea apei din fântâni şi văi de munte, alte pericole la care se expun pe timpul deplasărilor pe munte. Copiii din tabără au fost instruiţi de către jandarmi cum să acorde primul ajutor şi cum să alarmeze echipele de salvare în caz de nevoie, iar la urmă, jandarmii montani i-au însoţit în drumeţie pe traseele montane din zonă. Acţiunea face parte din campania ,,Vacanţa în siguranţă, prioritatea jandarmilor maramureşeni ", care are ca scop prevenirea delincvenţei juvenile şi creşterea gradului de siguranţă a tinerilor şi elevilor care se află în această perioadă în centre şi zone de agrement sau tabere şcolare.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.