USR: oameni noi pentru Consiliul Local Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș
Dan Ivan, președinte USR Maramureș: „Aducem corectitudine, responsabilitate și legalitate în administrația locală”

Uniunea Salvați România Maramureș propune maramureșenilor două echipe de profesioniști pregătiți să schimbe în bine administrația locală și județeană. Filiala maramureșană a luat ființă acum trei ani, ca răspuns la nemulțumirea cetățenilor față de modul în care se face politică în Baia Mare, în Maramureș și în țară. Azi, USR cuprinde în interiorul său sute de profesioniști maramureșeni, cu experiență dovedită în unele dintre cele mai relevante domenii de activitate de la noi — minerit, administrație, economie, tehnologia informației, sport, agricultură, învățământ, silvicultură și multe altele.

„Participând în acest an pentru prima dată, de la înființare, la un scrutin de alegeri locale, ne propunem să aducem corectitudine, responsabilitate și legalitate în administrația locală. Aceste trei ingredinte lipsesc aproape cu desăvârșire atât în administrația băimăreană, cât și în cea județeană, iar asta nu face decât să sporească exodul tinerilor în străinătate și să mențină Maramureșul în sărăcie”, explică Dan Ivan (foto stânga), președinte USR Maramureș și candidat la funcția de primar în Baia Mare.

Candidații USR pentru Consiliul Local Baia Mare

Candidații pentru funcția de consilieri locali din Baia Mare au fost aleși în mod democratic, după ce și-au expus viziunea asupra proiectelor vitale pentru Baia Mare, în Adunarea Generală a filialei. Pe lângă proiect, membrii partidului care sunt gata să-și asume un rol mai activ în viața orașului nostru și-au pus în dosarul de candidatură și declarațiile de venit și interese, precum și prezentarea experienței profesionale. În niciun alt partid din România nu există un sistem de valori și de alegeri atât de riguros elaborat și care să încurajeze meritocrația mai mult decât în USR. Și asta pentru că Uniunea Salvați România, atât în plan național, cât și local, promovează Oameni și nu liste…

  1. Dan Ivan (inginer și activist în domeniul copiilor cu Sindrom Down)
  2. Bogdan Hodorogea (director general al unei companii IT)
  3. Claudiu Pop (manager expansiune)

4.-5. Andrei Nagy (manager de proiecte IT), la egalitate de voturi cu prof. Leontin Pop (master în Managementul organizațiilor sportive, președinte Clubul de handbal Extrem)

  1. Norbert Kolozsvari (inginer IT)
  2. Robert Cotos (antreprenor eCommerce și studii în științe politice)
  3. Dragoș Moldovan (jurist și consilier parlamentar în perioada 2016-2019)
  4. Ștefan Gherghel (profesor, antrenor și olimpic în proba de înot)
  5. Horea Nașcu (lector universitar la Centrul Universitar Nord)
  6. Delia Varga (expert principal administrație publică)
  7. Bogdan Blidar (i nspector Sănătate și Securitate în Muncă)
  8. -14. Sergiu Groșan (inginer electronist), la egalitate de voturi cu Raul Radu(operator în industria aeronautică)
  9. Bogdan Tomoiagă (inginer de mediu).
Candidații USR pentru Consiliul Județean Maramureș

În cadrul Conferinței Județene a USR Maramureș din luna februarie a.c. au fost aleși, după o selecție la fel de riguroasă, și candidații pentru Consiliul Județean. Cei 13 candidați provin de pe întreg cuprinsul județului și sunt adânc ancorați în realitățile satelor și micilor orașe de la noi. Mulți dintre ei sunt specialiști desăvârșiți în domeniile lor de activitate, drept pentru care au rămas în funcții de conducere indiferent de Guvernele sau partidele care s-au perindat la putere de-a lungul celor 30 de ani de democrație în România.

Pe de altă parte, trebuie menționat că delegații USR Maramureș l-au desemnat drept candidat la președinția Consiliului Județean pe Vlad Emanuel Duruș (foto dreapta), actualmente deputat. Vlad Duruș este avocat și unul dintre cei mai vocali și harnici reprezentanți ai Maramureșul în Parlament.

  1. Radu Trufan (manager de proiect și coordonator de extindere a USR în Transilvania)
  2. Sorin Ilieș (analist comportamental și antreprenor)
  3. Vasile Weisenbacher (inginer preparator minier cu peste 30 ani de experiență managerială la mai multe exploatări miniere din județ)
  4. Andrei Dipșe (profesor doctor în Filosofie politică)
  5. Mihai Dăncuș (inginer mecanic, profesor la Liceul din Borșa)

6.-7. Ingeborg Mihalik (expert contabil în Sighetu Marmației, cu experiență în agricultură și atragerea de fonduri europene), la egalitate de voturi cu Grigore Nechita (profesor din Copalnic Mănăștur și antreprenor în agricultură)

  1. Ovidiu Barbul (președinte USR Ocna-Șugatag și administrator al unei companii private)
  2. Grigore Coman (inginer silvic, liderul Sindicatului Silvicultorilor din Maramureș)

10.-11. Ghiță Kraszuk (manager Information and Communication Technology), la egalitate de voturi cu Melinda Medan (asistent medical principal generalist, cercetător științific în domeniul medical)

  1. Ioan Pop (specialist în administrația publică)
Ing. Dan Ivan, candidatul USR la funcția de primar al Băii Mari

De asemenea, Adunarea Generală a USR Baia Mare l-a ales pe Dan Ivan, președintele filialei, drept candidat la Primăria Municipiului. Absolvent al Universității de Nord Baia Mare și inginer de profesie, Dan Ivan este unul dintre fondatorii USR în Baia Mare și Maramureș. Iar la cei 41 de ani, el a demonstrat că este un om activ, cu spirit de inițiativă, un atent organizator și un bun cunoscător al problemelor municipiului. Și este hotărât să facă din Baia Mare un oraș modern, competitiv economic și plin de viață, alături de echipa de profesioniști din USR.

Familist convins, Dan Ivan este foarte implicat în acțiuni civice și nonguvernamentale, în special în problematica copiilor cu Sindrom Down. Și nu întâmplător. Lupta sa pentru drepturile copiilor a pornit din nevoia de a-și ajuta și proteja fetița. Asta în condițiile în care sistemul socio-educațional și sistemul de sănătate s-au demonstrat a fi nepregătite să ofere șanse egale de dezvoltare tuturor celor mici. Așadar, și-a luat soarta familiei în mâini și a creat o asociație neguvernamentală care sprijină și alți peste 30 de copii cu Sindrom Down din Baia Mare să își urmeze terapiile medicale și să crească frumos și în armonie cu ceilalți.

USR Maramureș

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.