USL solicită protejarea manifestanților pașnici de grupurile de huligani

USL solicită protejarea manifestanților pașnici de grupurile de huligani

Uniunea Social Liberală avertizează public liderii puterii – președintele României, primul-ministru, ministrul Administrației și Internelor – de a evita orice presiuni asupra insituțiilor statului menite să descurajeze protestele pașnice ale populației la adresa Președintelui și a Guvernului.

Uniunea Social Liberală militează pentru respectarea legii și consideră că asigurarea ordinii și liniștii publice este o condiție esențială pentru manifestarea drepturilor democratice ale cetățenilor de a-și exprima liber opiniile și nemulțumirile profunde în legătură cu activitatea guvernanților. Uniunea Social Liberală consideră că instituțiile statului trebuie să combată ferm violențele și actele de huliganism care afectează oamenii nevinovați și bunurile publice, dar nu poate accepta aplicarea unor măsuri similare protestatarilor pașnici. Jandarmeria Română are datoria ca în zilele următoare să mobilizeze toate resursele pentru a proteja manifestanții pașnici de grupurile de huligani inflitrate cu scopul de a denatura sensul protestelor care este unul singur: o manifestare publică, profund democratică a cetățenilor nemulțumiți de calitatea actului de guvernare, de abuzul de putere al Președintelui și de ruptura totală dintre guvernanți și populației.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.