În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe bulevardul Independenţei din municipiul Baia Mare, poliţiştii rutieri i-au făcut semn să oprească șoferului unui autoturism care circula spre strada Victoriei. Întrucât conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, poliţiştii au pornit în urmărire având semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, dar conducătorul auto a refuzat să oprească, circulând în continuare cu viteză excesivă. Urmărirea s-a terminat pe strada Victoriei, puţin după intersecţia cu Aleea Toamnei, unde șoferul a lovit un indicator rutier.
Tânărul de 20 de ani din Fărcașa care era la volan a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul era însoţit de o băimăreancă de 20 de ani. Niciunul nu a fost rănit. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările.
Lasa un raspuns