Unul prins drogat la volan, iar altul fără permis

Polițiștii din Dragomirești și Bogdan Vodă au executat, ieri, o acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care consumă alcool la volan și a celor care încalcă legislația rutieră. Polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale, au reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.

Pe DJ 186, în Dragomirești, polițiștii au procedat la oprirea unui autoturism, folosind semnalele acustice și luminoase din dotarea autospecialei. Cel de la volan nu a dat curs solicitării polițiștilor, continuându-și deplasarea până în curtea Centrului de Vârstnici Dragomirești. E vorba de un bărbat de 61 de ani din Săcel, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că nu deține permis de conducere valabil pentru nici o categorie de vehicule. Pe numele bărbatului polițiștii au deschis dosar penal.

Un tânăr de 26 de ani din Bocicoel a fost depistat de polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă la volanul unui autoturism care avea inspecția tehnică ieșită din valabilitate. Polițiștii au întocmit proces verbal de constatare a contravenției și au procedat la reținerea certificatului de înmatriculare. Polițiștii l-au testat pe tânăr în vederea depistării prezenței substanțelor interzise, rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care acesta a fost transportat la Centrul de Permanență Dragomirești în vederea recoltării de probe biologice. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.