Unele spitale ar putea fi transformate în fundaţii din iulie, experimental

Unele spitale ar putea fi transformate în fundaţii din iulie, experimental

Unele spitale din mai multe regiuni ar putea fi transformate în fundaţii, din iulie, experimental, ceea ce ar permite managerilor acestor unităţi să îşi stabilească numărul de posturi şi să facă angajări, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Vasile Cepoi.În urma dezbaterilor pe care le-am avut la Ministerul Sănătăţii cu specialiştii în domeniu privind asistenţa medicală terţiară, cele mai multe persoane au fost de acord că spitalele pot să devină instituţii publice autofinanţate sau fundaţii. Niciuna dintre persoanele care au participat la dezbateri nu a fost de acord ca spitalele să devină societăţi comerciale, fiind cunoscut faptul că statutul societăţilor este incert, pot intra în faliment sau chiar pot fi falimentate pentru diverse interese", a spus secretarul de stat Vasile Cepoi, la cea de a III-a ediţie a Forumului Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi organizată de Colegiul Medicilor din România şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.