Un tânăr s-a lovit cu motocicleta de o mașină, iar un altul a intrat cu autoturismul într-un stâlp

Polițiștii Secției 6 Sarasău au fost sesizați ieri prin apel 112 despre producerea unui accident rutier în comuna Bocicoiu Mare. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 16 ani din Tisa a condus o motocicletă, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile.

În urma impactului, tânărul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate și probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de o persoană ce nu posedă permis de conducere.

Tot ieri, polițiștii din Borșa au fost sesizați despre producerea unui accident pe DN 18. A fost identificat un autovehicul care se afla în afara părții carosabile, pe un teren împrejmuit și care prezenta avarii după ce se ciocnise de un stâlp din beton. La fața locului nu se afla nici o persoană. Ulterior, a Spitalul Borșa s-a prezentat un bărbat de 31 de ani din oraș, împreună cu o tânără în vârstă de 27 de ani, care prezentau leziuni.

Din investigațiile efectuate, bărbatul de 31 de ani ar fi condus autoturismul în cauză, iar la un moment dat ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de beton. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.