Un tânăr nu a oprit la semnalele polițiștilor, după care a ajuns cu mopedul în șanț. Era și beat

Poliţiştii din Suciu de Sus au încercat ieri să oprească un moped condus prin centrul localităţii. Bărbatul care conducea mopedul şi-a continuat deplasarea, dar nu pentru mult timp. După aproximativ 400 de metri, acesta a pierdut controlul vehiculului, a căzut în şanţ şi s-a rănit.

A fost identificat un tânăr de 23 de ani, din Suciu de Sus. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar mopedul condus nu este înmatriculat sau înregistrat. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.