Un bărbat a murit într-un accident petrecut în Săbișa

Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în localitatea Săbișa.

Din primele informații în evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme și sunt 3 victime, o persoană fiind încarcerată. La fața locului au intervenit echipaje de prim ajutor și ale poliției.

Primele verificări au relevat că un bărbat de 68 de ani, care conducea un autoturism dinspre Baia Mare spre Satu Mare, ajuns în localitatea Săbișa a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un cetățean maghiar. În urma impactului, la scurt timp de la producerea accidentului, bărbatul care a pătruns pe contrasens a decedat. Șoferul maghiar a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost zero. Bărbatul decedat este transportat la morga spitalului. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragedia”, au arătat reprezentanții IPJ Maramureș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.