Un tânăr din sistemul de protecție specială a donat și el sânge în campania „Din inimă pentru oameni, donăm sânge”

Campania derulată în această săptămână de Consiliul Judeţean în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș a fost o reușită.

Angajaților din aparatul de specialitate al DGASPC Maramures care au donat sânge li s-au alăturat și colegi de ai lor din centrele sociale aflate în subordinea instituției. Printre donatori s-a aflat și un tânăr de sistemul de protecție specială al DGASPC Maramureș. Mihai, de la Casa de Tip Familial nr. 2 Baia Mare, s-a prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș conștient că prin gestul său va ajuta oameni aflați în suferință.

Cetățenii care vor să doneze sânge o pot face de luni până vineri, în intervalul orar 07:30-13:00, la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș, din Baia Mare, strada George Coșbuc 20/C.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.