Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească înspre şi dinspre Regatul Spaniei, pe cale aeriană, că mai multe organizaţii sindicale au anunţat o grevă a însoţitorilor de zbor ai companiei aeriene Ryanair în zilele de 24, 25, 26, 30 iunie, precum şi în perioada 1 – 2 iulie, pe toate intervalele orare, la cele 10 baze situate în Madrid, Malaga, Barcelona, Alicante, Sevilla, Palma de Mallorca, Valencia, Girona, Santiago de Compostela şi Ibiza. În acest context, pot exista blocaje majore ale curselor aeriene operate de compania vizată.
În vederea prevenirii unor situaţii neplăcute pe durata călătoriei în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români interesaţi să se informeze din timp cu privire la situaţia zborurilor contractate, consultând pagina web şi/sau contactând direct operatorul de zbor.

Lasa un raspuns