VIDEO | Un plic suspect a dat peste cap activitatea la Palatul Justiției

Un plic suspect a dat peste cap activitatea Palatului Justiției din Baia Mare. Astfel azi, între orele 11.20 și 13.00, accesul în sediul Palatului Justiţiei a fost restricţionat, iar şedinţele de judecată au fost suspendate.

Potrivit Tribunalului Maramureș aceste măsuri au fost dispuse în scop preventiv, în contextul în care, la Oficiul Poştal situat în incinta Tribunalului Maramureş, s-a primit un plic al cărui conţinut a ridicat suspiciuni.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei din cadrul Serviciului Criminalistic, alături  de echipa de decontaminare din cadrul ISU Maramureș și de grupa pirotehnică din cadrul SRI Maramureș s-au deplasat în incinta  Tribunalului Maramureș, unde o angajată a identificat un plic suspect, care conținea o substanță solidă  grunjoasă.

Toate persoanele care au intrat în contact cu respectivul plic au fost consultate de către un echipaj medical sosit la fața locului. Probele ridicate urmează să fie supuse unei expertize criminalistice de specialitate. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de produse sau substanțe toxice.

Ulterior intervalului orar menţionat, activitatea instanţei a fost reluată fără incidente.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.