Alexandru Codrin Taciuc, fost jucător al celui mai important proiect al fotbalului românesc, Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, vine în vestiarul Minerului. În vârstă de 23 de ani, jucătorul a semnat un contract cu reprezentanții clubului băimărean, valabil până în anul 2020.
Alexandru Codrin Taciuc poate evolua pe posturile de mijlocaș lateral stânga sau mijlocaș lateral dreapta. Tânărul și-a făcut debutul în fotbal la Academia „Gheorhe Hagi” (FC Viitorul), iar mai apoi a fost jucătorul cluburilor Fortuna Poiana Câmpina, Sighetu Marmației, Știința Miroslava, CSMS Iași și CSM Reșița.
„Mă bucur că am semnat cu cei de la Baia Mare. Este cea mai bună decizie pe care o puteam lua acum. Sper să îmi fac treaba foarte bine, iar prin evoluțiile mele să ajut echipa cât mai mult. Și sperăm la finalul sezonului să ne atingem obiectivele propuse”, a spus Alexandru Codrin Taciuc, noul mijlocaș al echipei Minerul Baia Mare, pentru minaur.ro.
Transferul tânărului la echipa băimăreană reprezintă un pas în față pentru susținerea obiectivelor propuse pentru acest sezon competițional.
Sursa text: www.minaur.ro
Foto: youtube
Lasa un raspuns