Un avion care transporta peste 130 de persoane a ratat sâmbătă pista de aterizare pe aeroportul internaţional din Bali şi s-a prăbuşit în mare, însă fără a face victime, a indicat un responsabil al Ministerului indonezian al Transporturilor, relatează AFP.
‘Toţi pasagerii’ de la bordul aeronavei Boeing 737 aparţinând companiei indoneziene cu tarife reduse Lion Air au supravieţuit, a declarat pentru agenţia de presă directorul general al transporturilor aeriene din cadrul ministerului, Herry Bhakti.
Avionul, cu ‘peste 130 de persoane la bord’, a ratat pista în cursul aterizării pe aeroportul internaţional Denpasar, pe insula indoneziană Bali, înainte de a se prăbuşi în mare, în apropiere. AGERPRES
Stiri de actualitate:
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
BAIA MARE: Acțiune de dezinsecție împotriva ţântarilor şi căpuşelor
VITAL: Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
BAIA MARE: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni tip Blocada
RUGBY: După 16 finale de campionat consecutive, „zimbrii” vor juca pentru bronz
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 22 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHETU MARMAȚIEI: Festivalul Internațional de Poezie la cea de a 53-a ediție
LANSARE DE CARTE: Istoria handbalului feminin maramureșean de Daniel Kotecz
FOTBAL: Derby la Cluj, între Sănătatea și Minaur
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
GALERIA U.A.P. BAIA MARE: Studio Studențesc 2026 – invitație la vernisaj
Un avion cu o sută de pasageri a ratat pista şi s-a prăbuşit în mare

Lasa un raspuns