Sindicalistul Mircea Ciocan este, de azi, manager de spital. Consilierul judeţean al Partidului Ecologist Român a preluat interimatul la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din Baia Mare. Asta după ce medicul Viorica Cherecheş a demisionat din această funcţie şi a ales să îşi continue activitatea în Camera Deputaţilor. Mama primarului ales Cătălin Cherecheş a câştigat la scrutinul din 11 decembrie un mandat de deputat din partea PNL.
Dispoziţia de numire a lui Mircea Ciocan în funcţia de manager interimar la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din Baia Mare până la organizarea unui concurs a fost semnată azi de preşedintele CJ, Gabriel Zetea. Numirea vine pentru a pune capăt unei crize de management, susţine Ciocan. Tot astăzi, mai mulţi angajaţi ai unităţii medicale au iniţiat o formă de protest în holul spitalului. Există supoziţii că angajaţii şi-ar fi exprimat nemulţumirea faţă de numirea lui Ciocan în această funcţie. De cealaltă parte, noul manager interimar susţine că oamenii au fost îngrijoraţi de faptul că nu erau semnate actele pentru ca aceştia să îşi poată lua mâine salariile.
„Am fost solicitat să vin de la Bucureşti pentru a pune capăt unei crize de management care exista la această instituţie, de câteva zile. Nu exista cine să semneze documentele, doamna doctor încetându-şi mandatul practic cu data de 4 februarie. Au trecut 10 zile în care nu a avut specimen de semnătură nimeni, documente bancare şi aşa mai departe. Criza a existat, pentru a putea depăşi momentul am acceptat acest interimat astfel încât să se dea mâine la timp salariile, altfel cred că era compromisă şi această lucrare. Personalul a început să se frământe, chiar a ieşit azi în hol în semn de protest pentru faptul că nu se realizau premisele de a se lua salariile la timp”, a declarat managerul interimar al Spitalului de Boli Infecţioase, Mircea Ciocan.
Mircea Ciocan a decis să se suspende din toate funcţiile sindicale, dar şi din Consiliul Judeţean.
„Mi-am înregistrat astăzi demisia care urmează să îşi producă efectele în următoarele 30 de zile, perioada în care trebuie să ies din conflict de interese”, a adăugat Mircea Ciocan.
Mircea Ciocan este rezervat în declaraţii şi spune că e prematur să se pronunţe dacă va candida sau nu la concursul pentru funcţia de manager al Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare.

Lasa un raspuns