Udrea confirmă îngheţarea pensiilor şi salariilor până în partea a doua a anului 2012

Udrea confirmă îngheţarea pensiilor şi salariilor până în partea a doua a anului 2012

Bugetul pe 2012 va fi trimis Parlamentului cel mai probabil fără măsuri de indexare a pensiilor şi creştere a salariilor pentru bugetari, existând varianta ca majorările să fie acordate în partea a doua a anului viitor, în funcţie de încasările la buget, a declarat ministrul Dezvoltării, Elena Udrea .Cel mai probabil, proiectul de buget pleacă la Parlament fără indexări şi majorări. Probabil vom amâna şi intrarea în vigoare a Legii pensiilor", a afirmat Udrea, miercuri seara, la postul B1 TV.Ministrul a precizat că indexarea pensiilor prevăzută în lege poate fi amânată prin ordonanţă de urgenţă şi a confirmat că există varianta ca pensiile şi salariile în sectorul bugetar să fie majorate în partea a doua a anului viitor, în funcţie de nivelul încasărilor bugetare. "Am considerat şi cred că este un lucru responsabil din partea Guvernului, că mai bine pornim cu un deficit mai mic, dar unul realist, prudent şi nu ne trezim în mijlocul anului că facem rectificare negativă pentru că nu vom încasa la buget cât ne propunem noi astăzi sã afcem, decât să pornim cu un buget mai larg şi în luna iunie să fim obligaţi să facem rectificare negativă. Mai bine să porneşti prudent şi să poţi să ai lejeritatea ca, ulterior, să ai o creştere şi la pensii şi la salarii decât să pleci optimist de la început şi apoi, pe parcurs, să anunţi populaţia că nu se mai întâmplă creşterile, ba dimpotrivă, Doamne fereşte, apelezi la măsuri de reducere", a spus Udrea.Udrea a mai arătat că UNPR a înţeles necesitatea acestor măsuri, în timp ce cu UDMR încă se poartă discuţii.Integral pe www.mediafax.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.