Deși traversăm o perioadă extrem de dificilă la nivel mondial, peste 60 de muzee și operatori culturali din toată țara s-au înscris și anul acesta pentru a sărbători, pe 14 noiembrie, a șaisprezecea ediție a Nopții Europene a Muzeelor.Printre acestea se numără și Muzeul Maramireșului din Sighetu Marmației, cel care vă va prezenta prin intermediul TV Sighet, un tur virtual al celor mai reprezentative exponate din colecția instituției muzeale.
În contextul actual determinat de pandemie și în situația în care s-au impus noi măsuri la nivel național, muzeele și spațiile culturale sunt gata să abordeze evenimentul și în mediul online și propun publicului diferite activități interactive pe rețelele sociale și pe website-urile proprii. Prin intermediul muzeografilor, Muzeul Maramureșului din Sighetu Marmației a pregătit deja un tur virtual, pentru vizitatori.
”Anul acesta, vom marca sărbătoarea muzeului în mediul online, așa cum impune criza sanitară prin care trecem în acest moment. Vom încerca să venim în fața dumneavoastră cu câteva exponate mai aparte, pe care muzeul nostru le deține. Pentru următoarea perioadă de timp, perioada sărbătorilor de iarnă, perioada rece și în tot intervalul în caree dumneavoastră nu veți putea să ne treceți pragul, vom veni în fața dumneavoastră cu alte exponate, dar și alte povești frumoase care s-au creat în jurul aestor obiecte de patrimoniu pe care muzeul nostru le deține”, spune Mirela Barz, manager al Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației.
Un scurt tur al Muzeului Maramureșului, așa cum se prezintă pentru sărbătoarea ”Noaptea Europeană a Muzeelor”, veți putea viziona în cadrul emisiunii ”Manifest”, realizată de Dana Berci, sâmbătă,14 noiembrie, la TV Sighet.
Lasa un raspuns