Municipiul Sighetu Marmaţiei va marca şi în acest an Ziua Europei în data de 9 mai. Vor avea loc o serie de manifestări solemne ce se vor desfăşura la Monumentul Ostaşului Român. Tot în data de 9 mai va avea loc şi deschiderea oficială a Festivalului Internaţional de Folclor pentru Copii „Am fost şi-om fi”, ediţia a XVII-a.
Ziua de 9 mai are o triplă semnificaţie: proclamarea independenţei de stat a României, la 9 mai 1877, victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de- Al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.Toate acestea vor fi sărbătorite în Sighetu Marmaţiei ca în fiecare an. Seria manifestărilor va debuta cu primirea delegaţiilor pe platoul din faţa Primăriei, urmată de începerea activităţilor dedicate acestei zile, manifestări ce vor avea loc la Monumentul Ostaşului Român din municipiu, în Piaţa 1 decembrie 1918.
La Monumentul Ostaşului Român va avea loc începând cu ora 12:00 intonarea Imnului de Stat al României, a Imnului Europei, dar şi solmenitatea arborării drapelului Europei. Reprezentanţii Protoeriei Ortodoxe a Sighetului vor oficia un parastas, iar mai apoi oficialităţile prezente vor susţine alocuţiuni.
După momentele solemne va avea loc şi premeierea participanților la concursul de eseuri „Eroii de lângă noi!”. Va urma apoi depunerea de coroane de flori.
Stiri de actualitate:
MARAMUREȘ BIKE: Atenție, capcană mortală pe traseul Cruce Albastră, Valea Roșie
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
AJOFM MARAMUREȘ: 334 locuri de muncă vacante în județ
SIGHETU MARMAȚIEI: Municipiul de sub Solovan are încă trei Cetățeni de Onoare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 30 octombrie în Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: 19 șefi de promoție din Maramureșul Istoric au fost răsplătiți pentru munca lor asiduă
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
ITM MARAMUREȘ: Rezultate campanie construcții
TRIPLĂ SĂRBĂTOARE: Care sunt manifestările ce vor avea loc la Sighet de 9 mai

Lasa un raspuns