TRIBUNALUL A DECIS: Cătălin Cherecheș rămâne în arest preventiv

TRIBUNALUL A DECIS: Cătălin Cherecheș rămâne în arest preventiv

 Tribunalul Maramureş a decis din nou. Primarul reales Cătălin Cherecheş rămâne în arest preventiv. Decizia a fost luată în cursul zilei de ieri în dosarul care are ca obiect verificarea măsurii preventive. 

Instanţa de judecată a respins excepţia de nelegalitate a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 26 aprilie formulată de inculpatul Cherecheş Cătălin. 
„În temeiul art. 348 şi 207 Cod procedură penală, constată din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Cherecheş Cătălin (arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) şi, în consecinţă, menţine măsura arestării preventive a acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare”, se arată într-un comunicat de presă al Tribunalului Maramureş. 
În ceea ce priveşte dosarul care are ca obiect cererea de revocare a măsurii preventive formulată de Cătălin Cherecheş, instanţa se va pronunţa la data de 22 iunie. Celedouă dosare sunt asociate dosarului care are ca obiect „infracţiuni de corupţie”, aflat în faza procedurii de cameră preliminară. 
Potrivit prevederilor legale, în cadrul acestei proceduri cu durată de cel mult 60 de zile de la data înregistrării dosarului,  instanţa verifică competenţa şi legalitatea sesizării ei, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, primul termen de judecată pe fondul cauzei fiind stabilit ulterior încheierii acesteia. 
Astfel, în cursul procedurii, judecătorul de cameră preliminară verifică periodic, din oficiu, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri, şi se pronunţă cu privire la cererile formulate de inculpat, se mai explică în comunicat. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.