Trei infracţiuni de contrabandă constatate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice

Trei infracţiuni de contrabandă constatate, amenzi în valoare de 28.000 de lei aplicate, confiscarea unor ţigări de contrabandă şi a unor sume de bani – acestea sunt rezultatele unei acţiuni desfăşurate miercuri de poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice.

Acţiunea a avut scopul de a descoperi şi combate faptele ilicite care se comit în domeniul comerţului pe raza municipiului Baia Mare. Astfel, pe tot parcursul zieli de ieri poliţiştii au efectuat controale la sediile a 36 de societăţi comerciale şi persoane fizice.

Ca urmare a activităţilor, au fost constatate trei infracţiuni de contrabandă. Au fost întocmite dosare penale şi sub coordonarea procurorilor de caz se continuă cercetările. Ţigările de contrabandă găsite, în valoare de aproximativ 1 200 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, poliţiştii au aplicat patru sancţiuni contravenţionale, trei privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi una la legea privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 28.000 lei şi a fost dispusă ridicarea a numerar a sumei de 1.335 lei, bani proveniţi din activităţi comerciale ilicite.

Foto arhivă

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.