Trei femei rănite după ce un microbuz s-a ciocnit de un imobil

Polițiștii din Târgu Lăpuș au intervenit ieri la un accident rutier produs pe strada Tineretului din oraș.

La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 27 de ani din Băiuț, în timp ce conducea un microbuz, a acroşat din spate un autoturism care încetinise pentru a vira. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 56 de ani din Cupșeni. În urma accidentului rutier, microbuzul a ajuns în peretele unui imobil, situat pe partea dreaptă a drumului, iar autoturismul a fost proiectat în gardul altui imobil, situat pe sensul opus. În momentul producerii accidentului microbuzul transporta 16 pasageri. În urma accidentului rutier, trei pasagere au suferit vătămări corporale. Victimele cu vârste cuprinse între 44 și 57 de ani, au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero în ambele cazuri.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.