Medicamentele pentru tratamentul unui bolnav cu Parkinson costă peste 3.000 de lei lunar, iar preţul unei operaţii care poate îmbunătăţi considerabil calitatea vieţii pacienţilor oscilează între 30.000 şi 80.000 lei, a declarat pentru MEDIAFAX, doctorul Dafin Mureşanu.
Preşedintele Societăţii Naţionale de Neurologie, Dafin Mureşanu, participă la de-a treia ediţie a Cursului Internaţional de boală Parkinson şi tulburări ale comportamentului motor, care are loc în perioada 2 – 4 aprilie în Poiana Braşov şi la care participă specialişti din 11 ţări.
Acesta a arătat că, în România, sunt disponibile gratuit majoritatea medicamentelor necesare tratamentului bolilor neurodegenerative şi că există acces la medicaţie şi ghiduri terapeutice foarte bine organizate, precum cel al Societăţii de Neurologie din România, mereu actualizat cu cele mai noi recomandări din lume.
"De obicei, pacienţii au nevoie de terapie medicamentoasă costisitoare, pe toată durata vieţii, de reabilitare senzitivo-motorie şi cognitivă, de îngrijire şi supraveghere permanentă din partea altei persoane. Toate acestea presupun un efort financiar considerabil, greu de suportat de un sistem economic deficitar. În ceea ce priveşte tratamentul, acesta constă fie în terapii medicamentoase care pot depăşi suma de 3.000 de lei lunar, fie în operaţii care le pot îmbunătăţi considerabil calitatea vieţii, dar al căror preţ variază între 30.000 şi 80.000 lei. La nivel european, costul anual total, care cumulează cheltuielile medicale şi sociale, este estimat la 13,9 miliarde euro", a spus Mureşanu. Vezi mai mult
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
TRATAMENTUL unui bolnav de Parkinson – 3.000 de lei pe lună, o operaţie între 30.000 şi 80.000 lei

Lasa un raspuns