Tragedie în comuna Săpânța. Un bărbat a fost găsit spânzurat de un copac în propria gospodărie. Oamenii legii au demarat o anhetă în acest caz.
Grozăvia s-a petrecut dimineață. Un localnic din Săpânța a alertat Poliția după ce și-a găsit vecinul spânzurat. Oamenii legii au ajuns imediat la fața locului, însă bărbatul era deja decedat. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morga Spitalului Municipal Sighet în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
„Azi dimineață, la ora 08:25, polițiștii din Săpânța au fost sesizați cu privire la decesul unei persoane. Aceștia au constatat că este vorba despre un bărbat de 48 de ani din localitate. Cadavrul a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a decedat bărbatul”, a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.
Din declarațiile polițiștilor se pare că bărbatul nu a lăsat vreun bilet de adio prin care să își justifice gestul necugetat.

Lasa un raspuns