TRAGEDIE: Familii de maramureșeni îndoliate după accidentul din Cehia

TRAGEDIE: Familii de maramureșeni îndoliate după accidentul din Cehia

Durere fără margini pentru familiile maramureşenilor morţi în cumplitul accident din Cehia. Cei care s-au aflat în maşina implicată în tragedie au ales să ia drumul străinătăţii pentru un trai mai bun. Familiile lor au avut parcă o presimţire şi s-au rugat de ei să nu plece de acasă. Astăzi, ele sunt în doliu.

Două dintre persoanele care şi-au pierdut viaţa în accidentul din Cehia sunt din Asuaju de Sus. Ioan Boitor, de 40 de ani, şi Dorel Brânduşan, în vârstă de 48 de ani, erau vecini şi au pornit împreună în căutarea unui trai mai bun. A fost însă ultimul lor drum împreună. Primarul comunei spune că familiile celor doi erau harnice, dar nu aveau o situaţie financiară prea bună. În cazul lui Ioan Boitor, necazurile s-au ținut lanț. A rămas fără părinţi, în decurs de doi ani, iar anul trecut i-a ars o şură.

„În toamnă a ars şura asta, s-a aprins cred că de la instalaţii. De abia am făcut-o asta şi am învelit-o şi nu am făcut-o cu totul”, a arătat Ovidiu Mateşan, cumnatul lui Ioan Boitor.

„A vrut să plece în străinătate să mai câştige un bănuţ ca să vină să îşi mai întreţină gospodăria”, a spus primarul comunei Asuaj.

Nici situaţia lui Dorel Brânduşan nu a fost una bună. Era divorţat de cinci ani şi avea o fiică. Fosta soţie i-a murit acum o jumătate de an. Locuia în Baia Mare, dar mergea des prin Asuaj, pentru a-şi vizita mama.

„A fost pe sigur şi că va câştiga mai mult ca şi aici că lucra la fabrica de mobilă, dar salariul i-a fost mic. 7 milioane lua în mână”, a spus Marin Brândușan, fratele lui Dorel.

Familiile celor doi decedaţi au presimţit parcă nenorocirea. I-au rugat să nu plece din ţară ci să rămână acasă.

„Zic, nu merge nicăieri, că avem de toate. Nu eşti lipsit să te duci. Tu, cu nevastă, servici, de toate. Măi, zice, mă duc să încerc şi eu că mai am o gramadă de făcut”, a spus cumnatul lui Ioan Boitor.

„Şi fiică-sa, am vorbit cu fata şi mi-a zis: am ştiut că pleacă şi nu se mai întoarce. Zice: mi-a părut bine că merge dar când s-a urcat, înainte de a pleca, am vrut să îl opresc dar am ştiut că atunci când e pornit pe un drum nu îl mai poţi întoarce”, a mai spus fratele lui Brânduşan.

„Nu a vrut să îl lase”, a spus cumnatul lui Ioan Boitor.
„M-am rugat la Dumnezeu, numa’ nu merge, măi Ionică”, a spus soția lui Ioan Boitor plângând.
„Şi eu i-am zis: nu merge, cumnate, că nu trebuie să mergi, că nevasta ţi-i în servici, nu te duce, e nevoie acasă, avem animale. Acolo a fost chemat. Aşa s-a hotărât într-o zi. I-a zis cineva din Baia Mare că i-a aflat de lucru acolo şi dus a fost”, a adăugat cumnatul luiIoan.

„Şi eu l-am sunat şi i-am zis să nu se ducă. Zici că am ştiut”, a spus un alt cumnat de-al lui Ioan Boitor.

O altă persoană care a decedat în urma accidentului din Cehia este tot din judeţul Maramureş, din localitatea Vălenii Şomcutei. Din accident au scăpat cu viaţă doar trei români. Un consul din cadrul Ambasadei României la Praga s-a deplasat, în regim de urgenţă, în seara de 29 martie, la Spitalul Universitar din oraşul Plzen,  pentru a obţine date actualizate de la cadrele medicale privind starea de sănătate a cetăţenilor români internaţi şi pentru a monitoriza constant starea acestora. Toţi cei trei cetăţeni români internaţi sunt, în prezent, în stare inconştientă, medicii fiind rezervaţi în a da un prognostic. Misiunea diplomatică este în legătură cu familiile celor trei cetățeni români spitalizați.

MAE a solicitat autorităților române competente identificarea şi înştiinţarea, în regim de urgență, a familiilor din ţară ale persoanelor decedate în urma accidentului. În prezent, trupurile neînsufleţite ale celor patru cetăţeni români se află la o companie de pompe funebre din Plzen, de unde vor fi transportate la Institutul de Medicină Legală din  aceeaşi localitate, pentru autopsie. Ambasada României la Praga monitorizează cu prioritate cazul, menţine permanent legătura cu autorităţile competente locale şi cu reprezentanţii spitalului în care se află internaţi cetăţenii români, continuând acordarea asistenţei consulare de specialitate, în limita competenţelor legale.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.