Video|Topul abaterilor rutiere

Viteza excesivă, neutilizarea centurii de siguranţă şi folosirea telefonul mobil fără sistem hands free sunt în topul abaterilor rutiere constatate de poliţişti în primul trimestru al acestui an. Din cele 14.319 sancţiuni contravenţionale aplicate pentru încălcări ale prevederilor privind circulaţia pe drumurile publice 96,9% au fost aplicate şoferilor.

Astfel, în perioada ianuarie – martie, cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care au depăşit limitele legale de viteză. 4.815 persoane depistate conducând cu viteză peste limita legală au fost sancţionate contravenţional, iar 298 şoferi care au depăşit limitele de viteză cu mai mult de 50km/h au rămas fără permisele de conducere.

În primele trei luni ale acestui an poliţiştii au depistat şi mulţi şoferi care au ignorat utilitatea centurii de siguranţă: 2.456 de conducători auto, dar şi 29 de pasageri au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcarea acestei norme.

Vorbitul la telefon în timpul şofatului se clasează pe locul al treilea în ierarhia abaterilor constatate de poliţiştii rutieri. Aproape 500 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care au vorbit la telefonul mobil fără sistem hands free în timp ce conduceau.

Nu este mic nici numărul persoanelor care au produs accidente de circulaţie cu pagube materiale şi nu au anunţat sau nu s-au prezentat la poliţie în termenul legal de 24 de ore. 74 de persoane au fost identificate ulterior de poliţiştii rutieri şi sancţionate contravenţional în acest sens.

Valoarea totală a amenzilor aplicate la regimul circulaţiei pe drumurile publice în perioada menţionată a fost de peste 5.700.000 de lei.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.