TIMIŞ: A doua zi de Paști se pun pomeni pentru sufletele răposaților

TIMIŞ: A doua zi de Paști se pun pomeni pentru sufletele răposaților

Creștinii ortodocși din Timiș obișnuiesc ca în cea de-a doua zi de Paști să dea pomană pe mormintele răposaților sfințite de preoți, deoarece ziua Învierii este dedicată doar celor vii.
În Lunea Albă, prima de după Înviere, care deschide Săptămâna Luminată, oamenii cheamă preoții după Liturghie să le sfințească ofrandele: pască, drob de miel, friptură, prăjituri, colaci, ouă roșii și vin, din care vor ‘gusta’ morții.
Preotul, însoțit de crâsnic, vine la mormântul fiecărei familii, face o scurtă slujbă de iertare a păcatelor răposatului, tămâiază locul și ofrandele iar familia începe să împartă pomana.
‘E bine să faci cât mai multe rugăciuni pentru cei plecați din lumea asta. Obiceiul acesta este împrumutat de la catolici, care ies la cimitir în lunea de după Paști, dar nu dau de pomană, ci doar se roagă și duc flori. Tradiția noastră ortodoxă este să dăm de pomană pentru morți în Duminica Tomii’, explică localnicii acest obicei.
Și în Duminica Tomii, cimitirele vor fi pline de ortodocșii din Banat, care vor veni cu coșuri cu ofrande pentru a le da de pomană.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.