Țigări de contrabandă găsite într-un butoi care plutea pe un râu

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au confiscat 2.750 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă. O parte din țigări au fost descoperite într-un butoi din plastic ce plutea pe un râu.

Polițiștii de frontieră ai Sectorului Brodina, structură a ITPF Sighetu Marmaţiei, au observat  plutind în apa râului Suceava un butoi de 50 de litri, din plastic, care era plin cu ţigări de provenienţă ucraineană – 250 de pachete. Țigăriile au fost confiscate. Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Valea Vișeului au descoperit, tot miercuri, în apropierea graniței, 6 colete conținând  2.500 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproape 30.000 de lei. În continuare se fac cercetări.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.