VIDEO | Testarea în școli cu teste antigen, ”un insucces major”

În 8 săptămâni de școală au fost folosite mai puțin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziție pentru testarea în școli. Cauzele au fost două, lipsa de personal medical sau indisponibilitatea acestuia pentru administrarea testelor antigen rapide, pe de o parte, iar pe de altă parte, aceste teste sunt considerate de foarte mulți părinți ca fiind traumatizante pentru copii, mai ales pentru cei de vârstă mică. Drept urmare, nu-și dau acordul pentru testarea în acest fel.

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat că în cele opt săptămâni de şcoală au fost folosite mai puţin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziţie pentru testarea în şcoli, ceea ce reprezintă un ‘un insucces major’.

Soluţia este utilizarea unor teste non-invazive care înlătură cele două neajunsuri. El adaugă că achiziţia acestor teste non-invazive trebuie făcută de entităţi cu competenţă în domeniul medical, deoarece Ministerul Educaţiei nu are competenţe şi atribuţii pentru achiziţia niciunui tip de test medical.

Ministerul Educaţiei va putea propune, la finalul lunii mai reluarea cursurilor cu prezenţă fizică pentru toate şcolile numai dacă vor fi întrunite simultan patru condiţii, si anume respectarea regulilor de protecţie sanitară în şcoli, susţinerea continuării campaniei de vaccinare a personalului din învăţământ, testele non-invazive să fie disponibile în şcoli în data de 4 mai, la revenirea din vacanţă și confirmarea ipotezei specialiştilor epidemiologi cu privire la trendul descendent al ratei de infectare în luna mai.

De cealaltă parte, Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat că testele din salivă pentru şcoli trebuie achiziţionate de Ministerul Educaţiei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.