Românca Monica Niculescu, nr.8 pe lista favoritelor, s-a calificat marţi în optimile de finală ale turneului internaţional feminin de tenis de la Auckland, dotat cu premii în valoare de 220.000 dolari, după victoria cu 7-6, 6-1 în faţa americancei Jamie Hampton, jucătoare venită din calificări.
În următoarea fază a competiţiei, Niculescu o va avea ca adversară pe chinezoaica Zheng Jie, învingătoare în faţa niponei Ayumi Morita, cu 4-6, 6-3, 6-4.

Lasa un raspuns