TENIS: Școala sigheteană se remarcă prin sportivi de excepție

TENIS: Școala sigheteană se remarcă prin sportivi de excepție

 Școala sigheteană de tenis se poate mândri cu sportivi care s-au remarcat pe plan atât național, cât și internațional. Clubul de tenis din Sighet, coordonat de antrenorul Eugen Mihaljek, a pregătit, de-a lungul timpului, sportivi de valoare, unii dintre ei ajungând să-și continue cariera peste hotare.

”În cazul de față este vorba despre sportiva Carmen Truș, care evoluează în Statele Unite ale Americii. Este o premieră ca un sportiv de la CSS Sighet să activeze în campionatele din SUA. Este o sportivă care s-a  implicat în mod deosebit în acest frumos sport, este vorba despre o muncă titanică, renunțări la jocurile copilăriei, se vede că toate acestea au dat rezultate. Desigur, ca să crești un asemenea sportiv ai nevoie de condiții, pe lângă baza materială, este vorba și despre competiții și sponsori. Îi amintesc aici pe Adrian Gavaller, viceampion la seniori, și Silviu Timiș și alții care au ajutat la progresul acestui sportiv”, spune Eugen Mihaljek.
Carmen Truș nu este singura sportivă sigheteană care evoluează în străinătate.  
”O altă sportivă evoluează în Germania, este vorba despre Iulia Dună, ai cărei părinți s-au mutat definitiv în Germania și evoluează cu foarte bune rezultate și sunt convins că se va realiza”, spune antrenorul. 
Și în ceea ce privește antrenoratul sunt mulți sigheteni cu rezultate de remarcat. 
”La acest capitol îi remarc pe Marius Balea, care este antrenor la Viena, a fost și jucător în prima ligă,  precum și Emil Pop, antrenor la Londra, și Marta Szabo, antrenoare la Salzburg”, amintește Mihaljek. 
Pe plan național, cu foarte bune rezultate activează Jolt Molnar, la Cluj, și Onița Vlad, la Brașov. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.