TENIS: Nadal și Federer, pe aceeași parte a tabloului la Wimbledon

TENIS: Nadal și Federer, pe aceeași parte a tabloului la Wimbledon

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, a fost repartizat pe aceeași parte a tabloului cu elvețianul Roger Federer la turneul de Mare Șlem de la Wimbledon, în urma tragerii la sorți care a avut loc vineri.
Nadal, care a câștigat recent, pentru a 9-a oară în carieră, turneul de la Roland Garros, este al doilea favorit și îl va întâlni în primul tur pe slovacul Martin Klizan (nr.54 ATP), în timp ce Federer, jucătorul cu cele mai multe titluri de campion obținute la Wimbledon (7), va debuta în compania italianului Paolo Lorenzi.
Cealaltă parte a tabloului îi are ca protagoniști pe britanicul Andy Murray, câștigătorul de anul trecut de la Wimbledon, și pe sârbul Novak Djokovic, numărul 2 mondial, dar desemnat cap de serie numărul 1 la actuala ediție a tradiționalului turneu pe iarbă londonez, găzduit de arena All England Club.
Djokovic îl va întâlni în meciul de debut pe kazahul Andrei Golubev, în timp ce Murray va juca împotriva belgianului David Goffin.
Singurul reprezentant al României pe tabloul de simplu masculin de la Wimbledon, Victor Hănescu, va avea o misiune extrem de dificilă în primul tur, urmând să joace împotriva cehului Tomas Berdych, cap de serie nr.6.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.