Tarifele de trecere la podurile dunărene vor fi actualizate, începând cu data de 2 februarie 2013, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale(CNADNR), remis luni AGERPRES.
Noile tarife sunt calculate conform prevederilor OMTI nr. 2220/2012. Conform actului normativ, sunt introduse o serie de facilităţi, precum posibilitatea achiziţionării biletelor matcă – cupon, preplătite, pentru treceri multiple (20 de treceri), cu un tarif redus, a celor pentru treceri multiple pentru riverani (pe perioadă de 3 luni), cu un tarif redus. De asemenea, va exista posibilitatea trecerii fără achitarea tarifului de trecere în ‘Ziua Podului’ (o zi pe an), pentru autoturisme şi vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone.
Biletele matcă – cupon, preplătite, pentru utilizarea podurilor dunărene, se vor emite, pentru podul de la Giurgiu, la Agenţia de Control şi Încasare Giurgiu, Secţia de Drumuri Naţionale Bucureşti Sud şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti.
Pentru podul de la Feteşti – Cernavodă, biletele matcă se vor emite la Agenţia de Control şi Încasare Feteşti, Secţia de Drumuri Naţionale Feteşti şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa. Pentru podul de la Giurgeni – Vadu Oii, biletele matcă se vor emite la Agenţia de Control şi Încasare Giurgeni, Secţia de Drumuri Naţionale Feteşti şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa.
Stiri de actualitate:
HANDBAL: Fetele de la Minaur, meci acasă cu Slatina
SALVAMONT MARAMUREȘ: Intervenție încheiată cu succes în zona Pop Ivan – Munții Maramureșului
FOTBAL: Victorie în deplasare pentru Minaur, care încheie turul pe locul 1
SIGHETU MARMAȚIEI: Măsuri de restricție a circulației cu ocazia Luminației
VIDEO: Festivitatea de deschidere a Cupei României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
MARAMUREȘ – Un ținut, o mie de povești la Nisa
MARAMUREȘ BIKE: Atenție, capcană mortală pe traseul Cruce Albastră, Valea Roșie
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
AJOFM MARAMUREȘ: 334 locuri de muncă vacante în județ
SIGHETU MARMAȚIEI: Municipiul de sub Solovan are încă trei Cetățeni de Onoare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 30 octombrie în Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: 19 șefi de promoție din Maramureșul Istoric au fost răsplătiți pentru munca lor asiduă
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
Tarifele de trecere la podurile dunărene vor fi actualizate, începând cu data de 2 februarie 2013

Lasa un raspuns