Tânăra din Văleni care şi-a ucis copilul nou născut a fost condamnată la 8 ani de închisoare

Tânăra din Văleni care şi-a ucis copilul nou născut a fost condamnată la 8 ani de închisoare

Tânăra din Văleni care şi-a omorât copilul nou-născut şi l-a îngropat apoi în grădina casei unde locuia împreună cu părinţii îşi va plăti fapta îngrozitoare doar cu opt ani de închisoare. Magistraţii Tribunalului Maramureş au decis că tânăra în vârstă de 23 de ani va fi privată de libertate opt ani de acum înainte şi va trebui să achite suma de 1.500 de lei aferentă cheltuielilor judiciare.

La începutul lunii august, locuitorii din Văleni au fost cuprinşi de groază când au aflat că în satul lor, o tânără în vârstă de doar 23 de ani şi-a ucis cu sânge rece sufletul pe care tocmai îl adusese pe lume. Mai rău decât atât, l-a îngropat tocmai în grădina casei unde locuia.  Tânăra era căsătorită cu un bărbat de etnie rromă care, de aproximativ un an de zile, se afla în închisoare pentru tâlhărie. Potrivit vecinilor, femeia ar fi avut o relaţie cu un alt bărbat care i-ar fi interzis acesteia să facă avort. Terorizată şi disperată de faptul că soţul ei este închis şi că ar putea afla despre aventura sa cu un alt bărbat, femeia a considerat că cel mai bine este să ia viaţa celui mic. Maria Nemeş a născut la termen, în casa părintească din satul Văleni, comuna Călineşti, la data de 21 iulie. Aceasta a adus pe lume o fetiţă de aproximativ 3 kg şi 52 de centimetri. La câteva minute de la naştere, femeia şi-a învelit copila într-un sac de nailon, îngropând-o de vie,la 70 de centimetri sub pământ. Tânăra din Văleni a fost reţinută de procuror pentru 24 de ore, la data de 18 august, fiind prezentată magistraţilor maramureşeni cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, la data de 19 august. Încadrarea juridică a faptei a fost pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Medicul legist care a efectuat necropsia bebeluşului a stabilit că moartea fetiţei a fost una violentă şi s-a datorat unei asfixii mecanice prin îngroparea de vie a micuţei, imediat după naştere. Chiar şi aşa, în ciuda actului tragic, femeia va plăti pentru fapta sa cu doar opt ani de închisoare. 

"Solutie: Sentinţa civilă nr. 531/20.10.2011 Condamnă pe inculpata N.M.arestată preventiv în Penitenciarul Gherla, pentru comiterea infracţiunii de:- omor calificat prev. de art. 174 Cod penal, art. 175 al.1 lit. c şi d Cod penal cu aplicarea art. 320 ind.1 al.7 Cod procedură penală, art. 74 lit.a, art. 76 lit.a Cod penal la pedeapsa de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.În baza art. 71 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a , b şi d Cod penal. În baza art. 350 Cod procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatei, iar în baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începînd cu 18 august 2011 la zi.Dispune păstrarea pînă la soluţionarea definitivă a cauzei a mijloacelor de probă înregistrate la poziţia nr. 35/2011 în Registrul mijloacelor de probă al instanţei.În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămînerea definitivă a hotărîrii. În temeiul art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpata să plătească statului 1500 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală Balog Eniko ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare."
 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.